Secretele lui Victor Atanasie (var. Atanase) Stănculescu (VI)

A doua ediție a cărții publicate în 2009, de care s-a vorbit mai sus, a apărut în 2011, sub egida editurii fundației “Semper Fidelis”, sub titlul Înlăturarea lui Ceaușescu, așa cum va fi fost/Planurile. Textul primei cărți a devenit un capitol al celei de-a doua.

Cititorul interesat poate să găsească textul celui de-a doua cărți pe https://www.scribd.com/doc/267863454/Valeriu-Mangu-Inlaturarea-Lui-Ceausescu-Asa-Cum-Va-Fi-Fost06062015#scribd  Precizez că nu am vreo legătură cu postarea respectivă.

Ca o primă reacție la apariția celei de-a doua cărți, directorul “Biofarm” era cât pe-aci să fie destituit fiindcă a sponsorizat tipărirea.

A doua carte arată principalul motiv care a determinat D.S.S.-ul, mai precis pe dl. Iulian Vlad, să ia hotărârea de a-l înlătura pe Nicolae Ceaușescu din fruntea binomului partid-stat comunist român, anume decizia conducerii de la Kremlin luată la începutul anilor ’80 ai secolului trecut de a reforma imperiul comunist patronat de U.R.S.S. în primul rând prin schimbarea liderilor partidelor-stat satelite din țările socialiste europene. O decizie dusă la îndeplinire fără mari convulsii în respectivele țări, mai puțin în România. De precizat că în majoritatea acestor țări U.R.S.S. a avut, la nivelul anului 1989, prezente trupe militare, care nu pot fi calificate decât de ocupație, chiar dacă motivele oficiale erau altele. Excepție făcea Republica Socialistă România, trupele sovietice fiind retrase din țara noastră în 1958.

Nicolae Ceaușescu s-a opus dintr-un început unei asemenea schimbări, creând în felul acesta un pericol major pentru existența statului român ca subiect de Drept internațional. Și cine altcineva decât Departamentul Securității Statului trebuia să apere statul de la dispariție, acționând în acest scop chiar împotriva comandantului său suprem? Această nuanță scapă de cele mai multe ori din vedere cronicarilor epocii comuniste românești, care, în majoritatea lor, au văzut – sau văd – în D.S.S. doar un apărător al regimului comunist, minimalizând ori chiar ignorând rolul acestuia în ceea ce privește apărarea statului ca subiect sus-menționat. Schema momentului 23 august 1944, când, în vederea salvării existenței statului, conducătorul acestuia, mareșalul Ion Antonescu, a fost înlăturat din funcție prin concursul unei părți a Armatei și a Serviciului Special de Informații, avea să se repete așadar în decembrie 1989. Cu privire la pregătirea momentului 23 august 1944 se pot afla amănunte de pe acest blog, din lungul serial “Ați citit vreodată Constituția României, domnule profesor Vladimir Tismăneanu?”.

(Va urma)

© Valeriu Mangu

Text actualizat

Secretele lui Victor Atanasie (var. Atanase) Stănculescu (V)

Cu Victor Atanasie (var. Atanase) Stănculescu m-am mai întâlnit după episodul Jilava de două ori: o dată la lansarea unei cărți, la Librăria “Mihail Sadoveanu” din București, pe vremea când ieșise temporar din închisoare pe motiv de boală, apoi, la sugestia dnei Elena Piticaș, la Spitalul clinic de urgență “Floreasca”, unde, în detenție fiind, fusese transferat pentru o serie de investigații medicale. De fiecare dată am schimbat câteva vorbe, fără relevanță în ceea ce privește momentul Decembrie 1989.

La un moment dat, la început, deci undeva în 2010, i l-am recomandat drept avocat, pentru procesul de revizuire, pentru cel de la CEDO, precum și pentru întreruperea pedepsei pe caz de boală., pe dl. Alexandru Pantea, care avusese el însuși un proces la CEDO. Pentru toate cele trei procese, dl. Alexandru Pantea s-a înțeles cu dna Elena Piticaș pentru un onorariu de 15.000 Euro, din care, în fața mea și a dlui Francisc Tobă, la celebrul restaurant “Z” din spatele Curții de Apel București, dna Elena Piticaș a plătit un avans de 5.000 Euro, infirmândastfel o afirmație a acesteia că ar trăi doar din pensia lui Victor Atanasie (var. Atanase) Stănculescu. După cum se știe, toate cele trei procese au fost pierdute. Eliberarea pe motiv de boală s-a produs ulterior, în urma altui proces. Din acea perioadă datează celebrul episod cu “pacanelele”.

Am dat toate aceste amănunte pentru ca cititorul să înțeleagă datorită căror circumstanțe i-am cunoscut pe dl. Iulian Vlad, fostul șef, între 1989-1989, al D.S.S., apoi pe Victor Atanasie (var. Atanase) Stănculescu și pe dna Elena Piticaș, care, după cum s-a arătat mai sus, este moștenitoarea averii, la cât s-o ridica aceasta, lui Victor Atanasie (var. Atanase) Stănculescu, dacă nu cumva testamentul încheiat la Jilava nu a fost schimbat între timp. Ceea ce țin să subliniez este că nici de la dl. Iulian Vlad, nici de la Victor Atanasie (var. Atanase ) Stănculescu nu am aflat mai nimic, asta ca să nu zic nimic, despre Decembrie 1989.

(Va urma)

© Valeriu Mangu

Secretele lui Victor Atansie (var. Atanase) Stănculescu (IV)

Deși dl. Iulian Vlad mi-a adresat atunci, în toamna lui 2009 sau primăvara lui 2010 – nu mai țin minte exact – , invitația să bem împreună o cafea, nici până astăzi nu s-a întâmplat așa ceva. Căci, deși ne-am întâlnit în răstimpul de peste 5 ani scrus de la prima întâlnire de mai multe ori, mai mult sau mai puțin întâmplător, nu am discutat niciodată cu d-sa despre evenimentele din decembrie 1989 în sensul unui dialog sub forma întrebare-răspuns. Ba, mai mult, am convenit la un moment dat să nu îl întreb nimic despre decembrie 1989, urmând ca d-sa să confirme public acest lucru, dacă ar fi necesar.

O astfel de precizare este necesară pentru cei care se mai gândesc că cele ce am scris până acum cu privire la evenimentele din decembrie 1989 ar fi, de fapt, versiunea dlui Iulian Vlad. Într-adevăr, un cititor atent ar putea, la prima vedere, să afirme că tot ceea ce am scris cu privire la temă se constituie, până la urmă, în acuzații aduse dlui Iulian Vlad – că, deci, d-sa este responsabil de moartea în acele zile a unor concetățeni. Dar dacă o parte din morții din decembrie 1989 se datorează aplicării planului dlui Iulian Vlad – ori planului D.S.S. -, tot atât de adevărat este că o asemenea nenorocire s-a produs în stare de necesitate, că nu exista o altă cale de a-l înlătura pe Nicolae Ceaușescu decât prin producerea de victime, respectiv că înlăturarea respectivă era necesară, menținerea acestuia în fruntea binomului partid-stat comunist român constituind, în contextul de acum 27 de ani, un pericol maxim pentru existența statului român ca subiect de Drept internațional, pericol care nu putea fi înlăturat altfel decât prin provocarea unei explozii populare generată de morții de la Timișoara.

Se mai impune, de asemenea, o precizare: nu am fost cadru al fostului D.S.S. ori al altui serviciu secret – sau de informații – românesc ori străin, nici sursă, informator, rezident, gazdă sau alte asemenea, nici înainte de 22 decembrie 1989, nici după această dată. Nu am fost urmărit de Securitate, nu am avut niciodată de a face cu aceasta. Nu am fost membru al vreunui partid. Am fost, începând cu 1979, profesor de Matematică, apoi, începând cu 1990, am colaborat la o serie de ziare și reviste, pentru ca începând cu 1993, dacă țin bine minte, să mă ocup de editarea unor cărți, cataloage informative și reviste. Am trăit din salariul de profesor, din meditații, din scris, din salariul de director al revistelor respective. Am fost, timp de 6 luni, consilier parlamentar, funcție din care mi-am dat demisia fiindcă nu eram pus să fac ceva anume. Am publicat mai multe cărți și lucrări – Drept, de Istorie politică, respectiv literară, culegeri de probleme de Matematică.

(Va urma)

© Valeriu Mangu

Secretele lui Victor Atanasie (var. Atanase) Stănculescu (III)

Pe dl. Francisc Tobă nu l-am cunoscut înainte de 2008. L-am văzut la tv., imediat după condamnarea lui Victor Atanasie (var. Atanase) Stănculescu, vorbind despre inițiativa sa privind grațierea celui din urmă. L-am căutat pe Internet, l-am găsit, mi-a făcut legătura cu dna Elena Piticaș, cu ajutorul căreia am ajuns așadar la Penitenciarul Jilava, unde era deținut Victor Atanasie (var. Atanase) Stănculescu.

Dl Francisc Tobă a participat la evenimentele de la Sibiu din decembrie 1989, fiind implicat în calitate de inculpat în  cercetările penale privitoare la soarta cadrelor de miliție și Securitate arestate atunci.

Se cuvine aici o pecizare, legată de prenumele “Atanase”. Deși toate mediile de informare transcriu unul din prenumele celui de care este vorba mai sus ca fiind “Atanasie”, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție sus-menționată consemnează prenumele “Atanase”, motiv pentru care acesta este trecut aici ca variantă.

La ceva timp după apariție am transmis cărticica de care am vorbit mai sus, tipărită în 500 de exemplare, despre al cărei conținut vorbește chiar titlul ei, dlui Iulian Vlad, prin mijlocirea unei doamne care pretindea că-l cunoaște. Curios totuși să văd dacă a primit-o, l-am căutat pe fostul șef al Departamentului Securității Statului – pe scurt, D.S.S. – la un târg de carte de la “Romexpo”, unde se anunțase lansarea unei cărți a dlui general (r.) Aurel Rogojan, o vreme fost șef de cabinet al dlui Iulian Vlad, iar în 1989, secretar al Consiliului de conducere al D.S.S. și comandant ad-interim al Unității independente Secretariat-Juridic din cadrul acestuia. L-am găsit pe fostul șef al fostului D.S.S. stând pe un scaun, în așteptarea începerii festivității. L-am întrebat dacă a primit cartea. “Care carte?” – m-a întrebat. Am scos din buzunar un exemplar, pe care i l-am arătat. “Trebuie să stăm neapărat de vorbă!” – mi-a spus dl. Iulian Vlad.

Evident, m-a bucurat reacția dlui Iulian Vlad. Vedeam în ea, la momentul respectiv, o recunoaștere fie și tacită a celor ce scrisesem în carte, deși îmi dau seama acum că dl. Iulian Vlad mă putea invita la o discuție pentru a mă contrazice. Evoluția ulterioară a relațiilor mele cu fostul șef al D.S.S. mi-a întărit însă convingerea că prima mea impresie a fost corectă. Mai mult chiar, într-un mod abil, dl. Iulian Vlad a recunoscut ceva mai târziu corectitudinea ideii fundamentale a cărții – că, într-adevăr, D.S.S., recte d-sa, a pornit acțiunea de înlăturare a lui Nicolae Ceaușescu, moment care poate fi plasat undeva la sfârșitul anului 1984-începutul anului 1985.

(Va urma)

© Valeriu Mangu

Text actualizat

Secretele lui Victor Atanasie (var. Atanase) Stănculescu (II)

Primul rezultat al cercetărilor mele privind evenimentele din decembrie 1989 s-a concretizat destul de repede – în circa 6 luni – sub forma unei cărticele format A6, așadar cât o palmă de om mai mare, având 64 de pagini, intitulată Operațiunea “Ziua cea Mare”/Planul Departamentului Securității Statului de înlăturare a lui Nicolae Ceaușescu (14-22 decembrie 1989)-retroscenariul și apărută  la începutul toamnei anului 2009.

Țin să precizez că la elaborarea acestei cărticele nu am fost ajutat cu informații de nimeni – de vreun fost cadru din fosta Securitate ori vreun militar sau fost miltar. Datele prezentate sub forma retoscenariului folosite pentru elaborarea ei au provenit în mod exclusiv din lectura câtorva cărți despre evenimente pe care le aveam în casă, îndeosebi Istoria loviturilor de stat a dlui Alex Mihai Stoenescu și, respectiv, două sau trei cărți ale lui Sergiu Nicolaescu. Tot ce am făcut a fost să încheg într-un construct logic o serie de informații, precum și să umplu o serie de goluri cu ceea ce în mod necesar trebuia să completeze respectivele informații. La multe din completările, dacă se poate spune așa, de ordin teoretic am primit ulterior numeroase confirmări.

Am pornit în elaborarea materialului de la premisa de bun simț că Departamentul Securității Statului, recte dl. Iulian Vlad, trebuie să fi avut, la o adică, un plan propriu de înlăturare a lui Nicolae Ceaușescu. Că Securitatea statului nu putea să lase la voia întâmplării producerea unui astfel de eveniment, în primul rând din motive de securitate personală, apoi, desigur, din rațiunea apărării existenței statului ca subiect de Drept internațional. O acțiune de înlăturare a lui Nicolae Ceaușescu nu putea să scape cel puțin controlului Securității, dacă nu cumva tocmai aceasta trebuia să fie creierul, deci coordonatorul acesteia. O astfel de teză este chiar și astăzi respinsă de unii cronicari, respectiv de unele persoane implicate în evenimentele din decembrie 1989. Dar a accepta ab initio că Securitatea a asistat impasibilă, proastă, la derularea evenimentelor este nu numai o copilărie, ci și o dovadă a lipsei crase de cunoaștere a uriașelor posibilități de care dispune un serviciu statal de informații, mai ales în condițiile funcționării lui în cadrul unui regim comunist.

De asemenea, am pornit de la premisa că salvarea lui Nicolae Ceaușescu era, în condițiile în care conducerea de la Moscova hotărâse înlăturarea tuturor dinozaurilor comuniști din estul Europei, imposibilă. Rămânea, deci, ca Departamentul Securității Statului să găsească și, respectiv, să pună în aplicare cea mai bună soluție de înlăturare de natură să nu pună în pericol existența statului ca subiect de Drept internațional, integritatea teritorială a acestuia, precum și să asigure controlul respectivului Departament asupra pârghiilor fundamentale de putere statală.

(Va urma)

© Valeriu Mangu

Secretele lui Victor Atanasie (var. Atanase) Stănculescu

În primăvara lui 2009 m-am dus la Penitenciarul Jilava pentru a-i propune lui Victor Atanasie (var. Atanase) Stănculescu să sponsorizeze editarea unei cărți de Drept constituțional. M-am dus, ajutat în acest sens de dl. Francisc Tobă, președintele fundației “Semper Fidelis”, împreună cu dna Elena Piticaș, despre care se vorbește azi că ar moșteni – și, potrivit unui testament încheiat în Penitenciarul Jilava acum câțiva ani, chiar moștenește – averea celui care a întors, dacă se poate spune așa, planul dlui Iulian Vlad – în realitate, Vladu – , șef, în 1989, al Departamentului Securității Statului, de înlăturare din fruntea binomului partid-stat comunist român a lui Nicolae Ceaușescu.

Cartea de Drept constituțional pe care o proiectasem urma să analizeze, în principal, condițiile în care, din punct de vedere constituțional, urmează să fie acordat, respectiv retras gradul de general.

După cum se știe, Înalta Curte de Casație și Justiție, condamnându-l la 15 ani închisoare, a hotărât și degradarea lui Victor Atanasie (var. Atanase) Stănculescu – v. Sentința penală definitivă prin respingerea recursului nr. 250/3 aprilie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 18367/1/2007.

La întâlnirea de la Penitenciarul Jilava a mai participat, în afară de dna Elena Piticaș,  fiul cel mare al acesteia.

Victor Atanasie (var. Atanase) Stănculescu s-a plâns de lipsa banilor, dar mi-a spus că îmi va da telefon după câteva zile. Ceea ce a și făcut.

Cu ocazia discuției de la Penitenciar l-am întrebat, din curiozitate, ce s-a întâmplat cu tinerii tunși scurt care, în zilele de 16 și 17 decembrie 1989, au devastat magazinele din Timișoara. “S-au evaporat!” – a fost răspunsul. “Ce înseamnă asta?” – l-am întrebat pe Victor Atanasie (var. Atanase) Stănculescu. “La o asemenea operațiune lași martori?”-a venit răspunsul, sub formă de întrebare.

Întrebarea-răspuns reprodusă mai sus constituia o dovadă că la Timișoara au acționat tineri care, potrivit depozițiilor aflate în dosarul Procesului Timișoara, vorbeau românește – la un moment dat, unul dintre acești tineri, aflat în clădirea Comitetului Județean Timiș al P.C.R., a strigat către tovarășii săi, arătând spre militarii din afară clădirii, că “Vin forțe!”.

În discuția telefonică, Victor Atanasie (var. Atanase) Stănculescu mi-a spus că este de acord să facem cartea, dar să încheiem un contract și îmi va povesti tot ce doresc eu. “Dar, domnule general – i-am replicat – , nu este vorba despre o carte de interviu, ci despre una de Drept!”.

Am perceput atunci răspunsul lui Victor Atanase (var. Atanasie) Stănculescu nu drept un refuz, ci o eschivare, care m-a enervat. Tocmai datorită acestui răspuns am hotărât atunci să aflu ce s-a întâmplat în decembrie 1989.

(Va urma)

© Valeriu Mangu

Din ciclul “Ce secrete a dus cu el pe lumea cealaltă Victor Atanasie (var. Atanase) Stănculescu”

V.  https://www.youtube.com/watch?v=YsFFpTz4H2w

Valeriu Mangu

Adaus.

1) Relatarea intervievatului se referă la data de 17 decembrie 1989, ora 16:00, Lugoj

2) Transcrierea dialogului, potrivit dlui Marius Mioc – v. https://mariusmioc.wordpress.com/2009/05/27/a-murit-colonel-r-marin-teodorescu-video/ 

Transcriere înregistrare:
00:00 Marin Teodorescu: În jurul orei 16, agentul – fiecare ofiţer, fiecare cadru militar avea cîte un agent care-l anunţa în caz de alarmă sau în anumite evenimente importante, şi-l chema la unitate – agentul a sunat la mine la apartament. Şi i-am spus soţiei „ia vezi cine sună”. Cică „soldatul, te caută soldatul”. Şi m-am dus la uşă şi am întrebat „ce-i cu tine?”. „Este alarmă”. „Bă”, zic, „fii serios, cum alarmă duminică, lasă-mă mă în pace, acuma-i duminică, spune-i că nu m-ai găsit”. Că puteai să faci şi treaba asta. Am crezut că e o treabă minoră. „Nu, tovarăşe maior, este o treabă foarte importantă, trebuie să veniţi la unitate”. Gata, m-am îmbrăcat şi am plecat la unitate. Cînd am ajuns la punctul de control, ofiţerul de serviciu pe punctul de control ne-a spus aşa: „Este alarmă de luptă reală Radu cel Frumos”.
01:04 Lucia Hossu Longin: Ştiaţi ce reprezintă „Radu cel Frumos”?
01:05 Marin Teodorescu: Imediat. Cînd am auzit că este vorba de „Radu cel Frumos”, eu fiind unul din ofiţerii care lucram la biroul organizare-mobilizare şi aveam acces la planurile de alarmă, am simţit o strîngere de inimă, frică. Pentru că ştiam că acest semnal se ordonă numai în două situaţii. Prima situaţie: cînd o forţă armată străină atacă prin surprindere Republica Socialistă România, cum era atunci, sau există un pericol iminent de atac. Şi am intrat în unitate, m-am dus la ofiţerul de serviciu, la ofiţerul de serviciu a spus: „ridicaţi armamentul individual şi documentele de la biroul organizare-mobilizare. Şi vă adunaţi în club”. Momentul cînd ăsta mi-a spus, ofiţerul de serviciu pe punctul de control mi-a spus că e vorba de alarmă de luptă reală, m-am gîndit, vă spun ce am gîndit în momentul ăla, că ne-a atăcat Uniunea Sovietică. Deci asta era singura forţă armată care ne-ar fi putut pune nouă din punct de vedere militar probleme. M-am gîndit că ne-au atăcat sovieticii. Am luat armamentul şi muniţia, documentele de la organizare-mobilizare şi am mers în club. Acolo ne-am întrebat unii pe alţii „bă, ce se întîmplă, ce se întîmplă?”, nimeni nu ştia nimica. După un anumit timp a venit comandantul şi conform regulamentului „state majore în campanie” în situaţie de alarmă ne-a prezentat informarea, deci ne-a informat care este motivul alarmei. Şi informarea a constat din următoarele idei principale. Şi a zis aşa: Republica Socialistă România a fost atăcată prin surprindere de forţe armate ale Republicii Populare Ungaria şi probabil şi ale Republicii Popu.., Socialiste Federative Iugoslavia. A doua idee: în paralel cu acest atac, huligani, agenturi, oameni fără căpătîi, derbedei, cooperează cu invadatorul. Şi ultima idee care ne-a expus-o, că în paralel cu aceste activităţi, redau termenul cum a spus dînsul, un popă a pus la cale o lovitură de stat. Şi cu asta s-a terminat informarea. După ce s-a făcut această informare, un ofiţer s-a ridicat şi a întrebat, a pus următoarele întrebări lămuritoare. Prima întrebare: dacă Republica Socialistă România este atăcată de o forţă armată străină, de ce nu se aplică planul de alarmă, care constă în ieşirea în punctele de alarmă, scoaterea muniţiei în întregime, a tehnicii de luptă, a armamentului, şi stăm în club? A doua întrebare: lovitura de stat pusă la cale de acest popă, la această lovitură de stat, participă şi unităţile militare? Comandantul spune „nu, unităţile militare sînt împotriva acestei lovituri de stat şi acţionează de nota zece plus”. Ofiţerul care a pus întrebarea îi dă următoarea replică comandantului: „Tovarăşe comandant, pentru a da o lovitură de stat trebuiesc două condiţii: o forţă armată şi doi, o lovitură de stat nu se poate da la Timişoara cînd conducerea statului este la Bucureşti”. Şi ofiţerul zice mai departe „atunci dacă armata nu participă la această lovitură de stat şi este împotriva acestei lovituri de stat, preotul cu ce dă lovitura de stat, cu cădelniţa?”. Chiar aşa întreabă, cu cădelniţa?

De ce normele legale reglementând alegerea autorităților publice locale într-un singur tur sunt neconstituționale (II)

Definind puterea unei ființe umane ori a unui grupe de ființe umane drept perechea formată, pe de o parte, din voința acesteia/acestuia, iar pe de alta, din totalitatea mijlocelor cu ajutorul cărora voința respectivă este transpusă în fapte se poate constata că se poate vorbi despre 4 (patru) vectori funcționali ai puterii: 1) formarea, respectiv exprimarea voinței; 2) executarea (ordinară a) voinței; 3) impunerea executării (ordinare) – sau executarea extraordinară ori de rezervă – a voinței; 4) organizarea tipurilor anterioare de executare –  a) organizarea formării, respectiv a exprimării voinței; b) organizarea executării ordinare a voinței; c) organizarea executării extraordinare – sau de rezervă – a voinței.

Prin preluarea unor concepte și noțiuni din teoria Dreptului constituțional monarhic se vorbește astăzi, în mod greșit, despre trei puteri ale statului: A) legislativă; B) executivă; C) judecătorească. Că, de pildă, o instanță judecătorească nu este în cadrul statului edificat de Constituția României o putere, ci un executant (specializat) rezultă, de pildă, din imprejuarea că justiția se înfăptuiește, potrivit prevederilor art. 124 alin. (1) al Constituției, în numele legii, justiție care, potrivit prevederilor art. 126 alin. (1), idem, se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, competența acestora și procedura de judecată fiind stabilite numai prin lege – v. alin. (2), idem. Cu alte cuvinte, instanței judecătorești îi este interzisă pronunțarea unei hotărâri în nume propriu –  ea urmează să ia hotărârea potrivit legii, mai precis în numele ei, deci să exprime doar voința ei. Reformulat, unei instanțe judecătorești îi este interzis să ia o hotărâre potrivit voinței libere – ea poate  doar să execute dispozițiile legii. Chiar și când, de pildă, stabilește o pedeapsă, instanța judecătorească este obligată să o facă în temeiul legii – în limitele și, respectiv, condițiile prevăzute de aceasta. Tot atât de adevărat este că instanței judecătorești îi este recunoscută – ori trebuie să-i fie recunoscută – o marjă de apreciere, care însă nu poate fi asimilată unei voințe libere, adică ieșită de sub subordonarea legii.

În cadrul statului legitim – așadar democratic și social – nu se poate vorbi deci decât, până la urmă, de executanți specializați.

Executarea unei voințe trebuie, de principiu, organizată. Organizarea precede, deci, execuției, de orice tip ar fi ea – ordinară sau extraordinară. Chiar și exprimarea voinței, care este tot act de executare, necesită de cele mai multe ori organizarea – adică pregătirea executării. De exemplu, pentru cazul exprimării voinței poporului prin referendum: înființarea birourilor electorale, întocmirea listelor electorale, instalarea unor linii de comunicații între Biroul Electoral Central și, respectiv, birourile electorale teritoriale etc.

(Va urma)

© Valeriu Mangu

Adaus la “Precizări necesare”

Domnule profesor Vladimir Tismăneanu,

Recunosc aici că noaptea trecută am citit în fugă – adică nu cuvânt cu cuvânt – articolul dvs. Mi-a scăpat o afirmație importantă aparținându-vă, anume că la Timișoara ar fi tras în protestatarii neînarmați trupele de securitate.

Oricât de seducătoare ar fi varianta avansată de dvs., trupele de securitate nu s-au implicat armat în evenimente. În acest sens vin aici cu declarația dlui col. (r) Gheorghe Rațiu, fost șef al Direcției I “Informații interne” din cadrul Departamentului Securității Statului, pe care mi-a făcut-o acum 3-4 ani, potrivit căreia în ziua de 17 decembrie 1989, după ședința C.P.Ex., a avut loc la sediul Ministerului de Interne o ședință în cadrul căreia dl Iulian Vlad i-a cerut dlui Aurel Rogojan să-i aducă Ordinul ministrului de Interne 002600/1988. Răsfoindu-l, de parcă nu i-ar fi știut conținutul, dl. Iulian Vlad a arătat celor prezenți că Ordinul nu prevedea implicarea Securității în tulburări de stradă, motiv pentru care a dat ordin de neimplicare a cadrelor de Securitate în evenimente. Trupele de miliție-securitate, cum erau denumite de Ordin, aflate în subordinea ministrului de Interne și comandate nemijlocit, la Timișoara, de Ion Bunoaica, nu au executat foc asupra manifestanților, o dovadă în acest sens constituind-o, de pildă, faptul că acesta din urmă nu a fost implicat în Procesul de la Timișoara decât în calitate de martor sau, în orice caz, nu a fost condamnat în cadrul respectivului proces.

La Timișoara nu a fost vorba propriu-zis de o reprimare a manifestanților, ci mai degrabă de o replică a militarilor M.Ap.N. la atacul unor civili asupra unor obiective militare, civili formând, potrivit unor declarații ale unor martori în procesul sus-menționat, grupe 6+1. Aceste grupe au acționat la Timișoara atât în 16 decembrie, cât și în 17 decembrie 1989 cu două scopuri principale: 1) de a antrena populația în evenimente; 2) de a provoca trupele M.Ap.N. să tragă asupra populației ieșită în stradă, pentru a se produce morți, împrejurare de natură să determine ieșirea masivă a muncitorilor în stradă, acțiune planificată de dl. Iulian Vlad pentru 20 decembrie 1989, lucru care s-a și întâmplat.

Cu privire la manipularea trupelor M.Ap.N. la Timișoara este de o importanță excepțională mărturia de după decembrie 1989 a lui Marin Teodorescu, pe atunci maior la Lugoj, sub forma unui interviu luat de dna Lucia Hossu-Longin, care se găsește transcris pe blogul dlui Marius Mioc și postat video pe youtube, sub denumirea “Col (r) Marin Teodorescu despre alarma de luptă din 17 decembrie 1989″ – v. https://www.youtube.com/watch?v=YsFFpTz4H2w . Din declarația lui Marin Teodorescu rezultă că în 17 decembrie 1989, militarilor din unitățile militare din Lugoj, dar și din întreaga țară, li s-a transmis că țara fusese atacată de forțe aparținând Ungariei și, posibil, R.S.F. Iugoslavia și că la Timișoara luptători în civil ai acestor țări, amestecați printre manifestanți, atacă unități militare, sprijiniți fiind de civili localnici, în majoritate bețivi, pierde-vară etc. Indicativul “Radu cel Frumos” a fost dat tocmai din acest motiv, constituind, evident, o manipulare. Este evident că și militarilor din Timișoara li se comunicase acest lucru, care, atacați dinspre civili, au ripostat. Există mărturii potrivit cărora persoanele care au tras în populație dinspre cordoanele de militari nu erau militari localnici. Focuri au fost trase și din blocuri, asemanător ca la Sibiu, în 22 decembrie 1989. Planul manipulării Armatei, dar și a lui Nicolae Ceaușescu începe, iată, să capete contur.

Dl Iulian Vlad a dat așadar ordin de neimplicare armată a cadrelor din subordine, anticipând ce va urma, fie în situația în care planul de manipulare i-ar fi reușit, fie că nu i-ar fi reușit. Dacă i-ar fi reușit, vinovați ar fi fost, desigur, Nicolae Ceaușescu, C.P.Ex.-ul, ministrul M.Ap.N. Vasile Milea, ministrul Tudor Postelnicu, generalul Constantin Nuță, generalul Ștefan Gușă, generalul Ion Coman.

O asemenea soluție – de manipulare a lui Nicolae Ceaușescu și, respectiv, a Armatei – , adoptată cu scopul de a produce, pe fondul morților din stradă, o explozie a massei urma să se limiteze la Timișoara și a fost aleasă cel mai probabil fiindcă nu exista alta de înlăturare a lui Nicolae Ceaușescu din fruntea binomului partid-stat comunist. O soluție dramatică.

Cât îl privește pe Victor Atanasie (var. Atanase) Stănculescu, acestuia i-a revenit în cadrul planului dlui Iulian Vlad și misiunea de a-l reține pe Nicolae Ceaușescu în 16 decembrie 1989, preț de câteva ore, la reședința de la Snagov, exact în perioada începutului tulburărilor din Timișoara, lucru care s-a și întâmplat, pentru a nu fi informat despre acestea în timp real. După discuțiile cu Victor Atanasie (var. Atanase) Stănculescu, Nicolae Ceaușescu s-a dus la vânătoare, în pădurea Vlăsia din apropiere, aflând despre ce se întâmplă la Timișoara abia spre seară, când evenimentele erau în deulare. Evident, i s-a spus de către dl. Iulian Vlad că tulburările fuseseră provocate de agenți unguri, inițial infiltrați în fața bisericii din care urma să fie evacuat dl. László Tőkés.

Al dvs., Valeriu Mangu

Precizări necesare

Notă. A se vedea http://www.contributors.ro/politica-doctrine/omul-fara-remuscari-victor-atanasie-stanculescu/#comment-285497

Domnule profesor Vladimir Tismăneanu,

Câteva corecturi și completări:

1) Victor Atanasie (var. Atanase) Stănculescu nu a fost membru C.C. – a se vedea lucrarea “Membrii C.C. al P.C.R. 1945-1989/Dicționar”, pe site-ul C.N.S.A.S. – v. http://www.cnsas.ro/documente/2004%20-%20Membrii%20CC.pdf ;
2) Nu s-a bucurat numai de încrederea Cabinetului 2, ci și a Cabinetului 1, de vreme ce i s-a încredințat de către Nicolae Ceaușescu o funcție extrem de importantă – cea de comandant al trupelor speciale;
3) La Timișoara, dar și la București, a fost coordonatorul TUTUROR forțelor armate care au acționat, inclusiv al trupelor speciale – așa-zișii “teororiști” – v. și Senținta nr. 1/1989 a Tribunalului Militar Teritorial București, pe http://www.evz.ro/document-istoric-sentinta-prin-care-nicolae-ceausescu-si-elena-ceausescu-au-fost-condamnati-la-moarte-comenteaza-si-tu-acuzatiile-aduse-de-tribunalul-militar.html  ;
4) Nu s-a raliat “noii puteri”, ci a instalat “noua putere”;
5) F.S.N.-ul originar nu a cuprins Securitatea, dovadă fiind arestarea în 31 decembrie 1989 a dlui Iulian Vlad, repectiv a generalilor Aristotel Stamatoiu și Gianu Bucurescu;
6) F.S.N.-ul originar a cuprins, într-adevăr, inițial trei ramuri: 1) Ion Iliescu împreună cu Victor Atanasie (var. Atanase) Stănculescu, Vasile Ionel, dintre care numai al doilea deținea funcție statala importantă; 2) Nicolae Militaru, Nicolae Doicaru, Virgil Măgureanu; 3) Silviu Brucan, Petre Roman. După cum se poate constata, nici unul, cu excepția lui Victor Atanasie (var. Atanase) Stănculescu, nu era în decembrie 1989, nomenclaturist de frunte;
7) Armata, reprezentată la momentul respectiv de generalul Ștefan Gușă, nu a făcut parte din F.S.N., ci a fost manipulată;
8) Cu privire la avere, aceasta s-a ridicat în 1990, potrivit generalului defunct Aristotel Stamatoiu, la cca. 2 miliarde dolari;
9) Revoluția a fost uzurpată de Victor Atanasie (var. Atanase) Stănculescu în 20 decembrie 1989, la Timișoara, când s-a ascuns pentru 24 ore în Spitalul Militar din localitate, neîndeplinind rolul ce îi fusese stabilit în planul dlui Iulian Vlad – de a aresta exponenții de frunte ai binomului partid-stat prezenți în municipiu (Ion Coman, Ștefan Gușă, Constantin Nuță, Emil Bobu, Constantin Dăscălescu etc.), respectiv pe Nicolae Ceaușescu, al cărui avion de întoarcere din Iran fusese inițial deturnat să aterizeze la Timișoara – v. declarația dlui Tudor Postelnicu în Procesul de la Timișoara, pe http://dosarelerevolutiei.ro/ .

Al dvs., Valeriu Mangu

Text actualizat